Află acum care sunt cei 4P în Marketing

Cei-4P-Mixul-de-marketing

Probabil știi că unul dintre cele mai importante etape a unei case o reprezintă fundația. Ei bine, dacă marketingul ar fi o casă cel mai probabil baza pe care s-ar construi ar fi reprezentată de cei 4P și anume: Produs; Preț; Promovare; Plasament/Distribuție.

Paradoxul este că multe firme din România și probabil din alte țări neglijează aceste 4 componente ale mixului de marketing, și le tratează de multe ori superficial.  

Astfel pentru a face față unui mediu de afaceri competitiv trebuie să te asiguri că mixul de marketing  are o bază solidă în compania ta. 

Cu ajutorul acestui articol vei descoperi și vei înțelege următoarele:

? Detalii despre cei 4P (Mixul de marketing)

? Întrebări pentru a identifica mai bine fiecare element din mixul de marketing

? Alte elemente care completează mixul de marketing (4C ,7P)

Aceste informații vor fi ușor de înțeles. Te vor ajuta să-ți crești șansa să devii mult mai profitabil în afacerea ta actuală sau viitoare. Hai să intrăm mai în detaliu. 😀 

Cea mai simplă definiție pentru cei 4P este aceasta: 

Să ai un produs /serviciu potrivit, disponibil în locul și momentul potrivit, care are un preț corect.

Cum te vor ajuta cei 4P

În primul rând te va ajuta să găsești combinația ideala dintre cele 4 componente (Preț ,Produs ,Promovare și Plasament/Distribuție) plus alte elemente mai noi care completează mixul de marketing.

În al doilea rând, dacă ții cont de toate elementele importante îți va fi mult mai ușor sa alegi strategia potrivită .

Iar în al treilea rând analiza acestor elemente precum și alegerea unei strategii optime te vor ajuta sa obții vânzări mai rapid. 

Pentru a avea o firmă profitabilă în mod constat este recomandat să faci un studiu de piață în mod regulat, măcar asupra acestor 4P. Astfel vei obține informații utile în special despre clienti/potentiali clienti și despre ce fac principalele firme concurente. 

Produsul/Serviciu în contextul celor 4P

Acesta poate fi tangibil sau intangibil. Este ideal să răspundă cerințelor principalelor categorii de clienți. Pentru a te asigura de satisfacția consumatorilor este foarte important să obții feedback de la aceștia. Ulterior vei putea îmbunătăți produsul sau serviciul, dacă este necesar..

Prioritar este să te asiguri ca produsul/serviciul tău satisface nevoile și dorințele principalelor categorii de clienți. Apoi este ideal să te diferențiezi în contextul mixului de marketing față de firmele concurente cu un avantaj competitiv.

Pentru a-ți fi mai ușor sa alegi strategia de produs optimă ți-am pregătit un set de întrebări ajutătoare, precum : 

➤ Ce beneficiu/beneficii oferă acest produs clienților?

➤ Ce așteptări are consumatorul de la produsul/serviciu tău?

➤Ce dorințe și nevoi îndeplinește acest produs?

➤ Există componente pe care le-ai pierdut din vedere?  

➤ Cum și unde va folosi clientul acest produs/serviciu?

➤ Ce nume ar suna bine? 

➤ Cum se diferențiază față de concurența?

➤ Are produsul elemente pe care clientul nu le va folosi în mod real?

➤ Ce spun potențiali consumatori despre produsul/serviciul tău?

➤  Ce garanție oferi pentru produsul tău?

Prețul în contextul celor 4P

Foarte ușor de înțeles pentru toată lumea, prețul reprezintă suma de bani pe care clientul trebuie să o plătească pentru produs/serviciu.

Dacă vrei să ai mai multe vânzări este bine ca prețul să fie egal sau mai mic decât valoarea percepută de cumpărător.  

Pe de altă parte, dacă produsul are o valoare percepută foarte mică și un preț mare pentru cumpărător, sunt șanse mari să nu aducă prea multe vânzări.Uite un exemplu util pentru a înțelege mai bine valoarea și prețul unui produs:

Cine ar cumpăra 2 ouă de găină la prețul de 5 lei/bucata în  2020? Dacă te-ai gândit că nimeni, doar adu-ți aminte cât ai dat ultima oară pe o omletă în oraș? 😛 Dar să lăsăm mancarea pe mai târziu puțin… 

În stabilirea prețului vom ține cont de factori precum: diferite costuri, marjă de profit, competitori și altele…

Răspunsul la următoarele întrebări te va ajuta să-ți alegi strategia de preț mai ușor:

➤ Care este valoarea percepută a  produsului /serviciului pentru cumpărător? 

➤ Între ce praguri se situează prețul pentru aceste produse în zona ta?  

➤ Ce nivel salarial are clientul tău?

➤ O scădere mică a prețului te va ajuta sa ajungi la mai mulți clienți?

➤ Ce reduceri poți oferi?

➤ Ce preț are concurenta la acelasi produs sau substituent?

➤ Oferi produsul și în rate?

Promovarea

Promovarea în contextul celor 4P reprezintă totalitatea mijloacelor de comunicare  pe care le putem folosi pentru a ne adresa clienților și potențialilor clienți.

Câteva dintre aceste elemente sunt: advertising, relații publice, social media,, marketing prin conținut, SEO, video marketing  și altele.

Orice canal promoțional utilizat ar trebui să fie întotdeauna adecvat pentru produsul sau serviciul tău.Ideal să-ți crească șansele să te promovezi direct categoriilor principale de clienți, care sunt mai înclinați să cumpere.

Descoperă întrebările care te ajută să ajungi la clienții principali prin canalul și momentul potrivit. Răspunde la întrebările următoare:

➤ Cum și unde se promovează concurenții tăi?

➤ Cand este momentul ideal să te promovezi? (Seara/ Dimineața/ Weekend/ Sărbătoare/ Sezon) 

➤ Categoriile principale de clienți îi găsești mai ușor în mediul online sau offline?

➤ În ce stadiu de cumpărare se află clienții tai?

➤ Care sunt canalele în care te vei promova?

Plasament/Distribuție

Plasamentul/Distribuția în contextul mixului de marketing se referă la modul în care produsul sau serviciul va fi pus la dispoziția clientului. Canalul de distribuție ales poate influența percepția asupra produsului și prețul acestuia. 

În funcție de particularitățile  produsului canalele de distribuție pot fi  în mediul offline (ex magazine specializate, hypermarket, târguri etc.) și mediul online. Descoperă ce canal de marketing online să alegi, aici.

Ti-am pregatit câteva întrebări care te va ajută să alegi o strategie eficientă de distribuție a produselor, precum:

➤ Unde pot căuta sau găsi clienții produsul sau serviciul?

➤ Iti vinzi produsul și prin revănzatori?

➤ Este acesta disponibil în mediul online? 

➤ Ar fi o idee bună să faci un catalog? 

➤ Este un produs pe care oamenii îl cauta deja? 

➤ Care sunt cele mai bune canale de a vinde produsul? Le-ai testat? Cifrele ce spun?

➤ Unde își vând concurenții tăi produsele lor?

➤ Poți măsura rezultate diferitelor canale de distribuție?

Intră GRATUIT in comunitatea SMARTERS Marketing Hackers de pe Facebook unde poți face schimb de idei cu alți marketeri și antreprenori.

De la cei 4P la 7P

Datorită competiției și inovării continue aceste 4 elemente nu mai sunt de ajuns pentru a avea un mix de marketing complet. Mai ales în cazul în care segmentul de piață este foarte competitiv. Acest mix a avut parte de o îmbunătățire iar pe lângă cei 4P apar alte elemente importante de care ar fi indicat sa ții cont.

Astfel mai nou cand vorbim despre mixul de marketing, este util sa luăm în calcul  încă 3P, precum:    

➢ Persoane

➢ Procese

➢ Physical evidence (Dovadă fizică)

cei 4p 7p

Citește aici mai mult despre cei 7P si cum poti obtine un avantaj aproape nedrept fata de competitori cu ajutorul growth hacking-ului… 

De la cei 4P la 4C

În momentul care îți muți atenția de la companie înspre clienții tăi, cei 4P se  transformă în 4C. Această abordare are loc din punctul de vedere al clientului și nu a firmei cum era în cazul mixului de marketing clasic.

Astfel vom avea:

cei 4p 4c

Clienții

Primul dintre cele 4 elemente din mixul de marketing din perspectiva clientului o reprezinta nevoile si dorințele ale acestuia. În loc sa te concentrezi doar pe realizarea unui produs, prioritar ar fi să pui accent pe înțelegerea consumatorilor. 

Odată ce îți înțelegi principalele categorii de clienți procesul de realizare/ îmbunătățire a produsului devine mult mai clar. Până la urmă clientul ia decizia finală de a cumpăra.

Cu acest mentalitate de a înțelege și satisface principalele categorii de clienți, îți cresc șansele de a avea o companie profitabilă pe termen lung.

Ai nevoie de Strategiile noastre favorite pentru rezultate majore cu efort minim, culese direct din rezultatele celor mai performanți clienți și studenți ai noștri? Intră aici și vezi cum poți avea acces la ele!

Costul 

Al doilea dintre cele 4 elemente din punctul de vedere al consumatorului îl reprezintă costul pe care principalele categorii de clienți îl plătesc în totalitate. Prețul produsului de multe ori nu este costul total pe care îl plătește consumatorul. Putem lua în calcul timpul și combustibilul pe care acesta îl necesita pentru a se deplasa pentru negociere/ridicarea produsului.

De asemenea dacă produsul nostru satisface o nevoie de multe ori mai complexă, putem calcula aproximativ cât timp pierde sau ce cost în plus plătește dacă nu folosește produsul nostru. De exemplu: Noi suntem singurul furnizor de catifea de calitate din Timișoara.  Pentru a-ți cumpara catifea de la un alt furnizor s-ar putea :

➼ sa platesti un cost suplimentar pentru transport;

➼ posibilitatea ca marfa pe care ai primit-o prin curier să nu-ți placă:; 

➼ costul si timpul suplimentar cu deplasarea pentru a-ți aduce tu singur catifeaua din alt oraș.

Toate aceste variabile în cazul unei diferențe mici de preț s-ar putea să nu fie rentabile.                                          

Comunicare 

Acest “C” se concentrează mai mult pe a face o primă impresie bună și a menține o relație bună cu clientul. Am putea spune că o regăsim mai mult în etapa în care clientul face cunoștință cu produsul/serviciul tău și înțelege cum îl poți ajuta dar și după ce acesta a cumparat prima oară.

Reușind să creăm o relație buna cu clientul nostru vor crește șansele ca acesta să cumpere↔recomande↔recumpere produsul nostru.

Conveniența”(Obiceiul clienților de aprovizionare)

Dacă distribuția este modul prin care livrezi, conveniența am putea spune ca este obiceiul de cumpărare al clientului pentru un produs/serviciu. Aceste 2 elemente din cei 4P respectiv cei 4C  este ideal sa fie în armonie astfel încât așteptările cumparatorului să coincidă cu locul unde plasezi produsul. 

În cazul în care ai un produs nou, în urma unei analize de piață îți va fi mai clar ce strategie și ce canal sa alegi pentru distribuția produselor tale.

Concluzie 

În încheiere putem observa importanța acestor elemente in mixul de marketing.Iar combinarea informațiilor în urma analizei a cei 4P respectiv 7P și 4C te vor ajuta în alegerea strategiilor optime. Astfel vor crește șansele sa obtii vânzări și profitabilitate pe termen lung în cadrul companiei tale.

Related Articles