Aceeași întrebare ne-am pus-o și noi la SMARTERS, mai ales că obiectivul nostru este de a ajuta 10.000 de companii să-și dubleze cifra de afaceri în următorii 10 ani.
Cum nu putem să le ajutăm direct pe fiecare, ne dorim să contribuim la formarea unei noi generații de antreprenori și specialiști în marketing. O generație de oameni profesioniști, integri și pregătiți pentru realitatea actuală. Oameni care să aibă un impact în organizațiile în care activează.
Am făcut o analiză timp de câțiva ani și am încercat să identificăm, pe de o parte, care sunt competențele și cunoștințele celor mai eficienți oameni de marketing la ora actuală (am fost influențați mult de growth hacking), dar, de asemenea, ne-am uitat și la cum vor evolua cerințele pieței, ce tehnologii și medii de comunicare noi apar etc.
Ei bine, cum arată acest „profesionist” în marketing?
Competențele pe care trebuie să le aibă un specialist marketing:
- Abilități și competențe de bază;
- Cunoștințe de marketing;
- Metode specifice;
Cu cât ne apropiem de nivelul trei crește și profunzimea cunoștințelor.
Dacă la primul nivel e nevoie doar de cunoștințe generale sau principiale, în rândul canalelor sau strategiilor de marketing identificăm și specializarea acestor profesioniști.
Dacă ar fi să organizăm vizual aceste competențe și niveluri, rezultă o imagine ce seamănă cu litera „T”. De unde și conceptul de „marketer în formă de T” sau „T-shaped marketer”.
Rândul de sus reprezintă cunoștințele transversale și generale, iar piciorul T-ului reprezintă ariile în care acesta este specializat.
Însă, pentru a fi un specialist în marketing eficient, cineva trebuie să aibă cunoștințe minime legat de toate punctele de mai sus, iar în unul sau mai multe să exceleze.
Dacă pare greu de adunat aceste competențe, asta e pentru că așa este ? Dar lumea business-ului și marketing-ului devine din ce în ce mai complexă și mai sofisticată.

Lista competențelor și abilităților pe care trebuie să le aibă un bun specialist marketing:
Abilități și competențe de bază:
Programare Neurolingvistică – Înțelegerea cunoștințelor și practicilor din domeniul psihologiei care ne arată cum funcționează mintea noastră, cum utilizăm limbajul pentru a transmite încredere și cum acționăm și ce facem cu gândurile noastre pentru a genera rezultatele dorite
Psihologie & Economie comportamentală – înțelegerea principiilor fundamentale de psihologie care ne ghidează comportamentul;
Gândirea în sisteme – face parte din Teoria Constrângerilor și este abilitatea de a crea sisteme care să îmbunătățească procese de lucru, de a rezolva probleme și de a veni cu soluții, înțelegând că fiecare parte din sistem poate influența o alta sau poate modifica tot sistemul
Empatie – capacitatea de a se pune „în papucii” celorlalți, de a înțelege de ce fac ceea ce fac;
Cercetare – gândire analitică, cunoașterea instrumentelor online care îl pot ajuta să găsească informațiile de care are nevoie;
Gândire critică & strategică – capacitatea de a-și critica munca sa și a celorlalți, de a observa erorile de gândire și de a privi lucrurile din alte puncte de vedere și de la mai multe niveluri de percepție;
Analiză date & statistică – capabilitatea de a înțelege și interpreta grafice și rapoarte și de a observa tipare;
Principii de design – cunoașterea principiilor de bază în design, înțelegerea principiilor de bază legate de experiența utilizatorului, şi de rolul designului în comunicare;
Productivitate și auto-organizare – capacitatea de a reuși un raport egal între munca depusă, timp și rezultate și abilitatea de a crea pentru sine sisteme/proceduri/structuri sau modele de lucru astfel încât procesul de lucru să fie mai eficient
Comunicare interpersonală – capacitatea de a comunica și relaționa ușor cu cei din jur și de a se face înțeles fără prea mult efort
Cunoștințe de marketing:
Growth Hacking – cunoașterea conceptului de Growth Hacking pentru o creștere rapidă și sustenabilă a afacerii, bazată pe date și experimentare.
Copywriting – capacitatea de a scrie texte persuasive și ușor de înțeles de către clienți;
Principii fundamentale de marketing – înțelegerea principiilor fundamentale din marketing și aplicarea lor pentru a aduce rezultate mai bune
Mindset de Growth Hacking – abilitatea de a vedea și de a se folosi mereu de oportunități și provocări pentru a aduce mereu rezultate mai bune, pentru a găsi soluții alternative și de a se folosi de noi tehnici care aduc creștere
Drumul clientului – capacitatea de a-și pune întrebări și de a descoperi motivele pentru care cumpără oamenii și momentele în care aceștia sunt mai predispuși la achiziție
Storytelling – înțelegerea structurii de bază a unei povești, capacitatea de a transpune o poveste în/prin mesaje de marketing;
Analytics și raportare –menținerea la curent cu cele mai utile instrumente de marketing și expertiză în cele mai importante
Tehnic (HTML, CSS, DB query) – înțelege concepte tehnice de bază, se poate folosi de mici trucuri tehnice pentru a-și eficientiza eforturile de marketing;
Design, UX, Wireframing & Sketching – înțelegerea conceptului de wireframing, capacitatea de a gândi având în minte designul, capacitatea de a oferi feedback specialiștilor în design din punct de vedere al marketingului;
Management (Personal, Echipă, Client) – capacitatea de a conduce o echipă și de a colabora cu clienții prin mai multe trăsături de personalitate: empatie, deschiderea spre nou, înțelegere, acceptare, comunicare și încredere.
Creare și utilizare procese – capacitatea de a gândi și utiliza procese de lucru care ușurează atât munca personală cât și cea a echipei
Vânzări – abilitatea de a convinge, a fi persuasiv și de a comunica ușor cu cei din jur
Metode specifice:
Optimizarea ratei de conversie – înțelege cum „arată” un website sau o aplicație mobilă care vinde, știe să identifice și să rezolve problemele unde se pierd cei mai mulți clienți în procesul de cumpărare;
Social Media & Community Building – înțelege platformele de social media active în țara sa, știe principalele categorii de public țintă ale acestora, şi rolul în strategia mai mare de marketing; știe cum să crească și să administreze o comunitate și o include pe aceasta în strategia mai mare de marketing și creșterea brandului;
Email marketing – cunoaște instrumente de email marketing, înțelege rolul emailului în strategia mai mare de marketing, poate scrie emailuri persuasive;
Media Buying – cunoașterea și înțelegerea conceptelor și tehnicilor de a face promovare plătită prin platformele existente la un moment dat
SEO – înțelege modul în care funcționează motoarele de căutare și știe cum trebuie să arate și să funcționeze un website care atrage trafic organic, știe strategii de link building și de optimizare on-page;
Comunicare și Relații Publice – înțelege modul în care funcționează PR-ul în era digitală și rolul într-o strategie de marketing, știe să scrie un comunicat de presă, comunică profesionist, știe să găsească și să abordeze jurnaliști și influențatori;
Viralitate – înțelege principiile de bază ale viralității, cum devine o campanie virală, încearcă să aplice aceste principii și în alte canale și strategii de marketing;
Marketing afiliat – cunoaște principalele platforme de marketing afiliat, poate gândi planuri de recompensare eficiente dar care nu influențează profitabilitatea unei companii;
Messenger & Chatbot Marketing – cunoașterea, înțelegerea și utilizarea Chatbot Marketingului. Poate gândi strategii de Chatbot Marketing astfel încât să ușureze comunicarea dintre client și companie.
Business Development – poate crește afacerea prin parteneriate și colaborări strategice, poate conduce întâlniri de vânzări sau negocieri;
Acestea sunt, pe scurt, competențele de care are nevoie un specialist în marketing pentru a aduce rezultate cu adevărat exponențiale în organizația lui.
Nu este ușor ca o persoană să le atingă pe fiecare, dar în momentul în care învață cum să învețe, principiile esențiale din primele două nivele i se vor arăta mult mai ușor, iar expertiza în canalele de marketing ține doar de practică.
P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Dar nu avem de unde ști dacă nu-l distribui, nu? ?