Sfârșitul „Hope Marketing” – Marketingului făcut după ureche

Speranța nu e o strategie de business.

Credem că modul în care vedem marketingul în România e complet stricat.

De obicei nu facem marketing și când facem e greșit. Suntem ca într-un ev mediu al creșterii afacerilor.

Creăm un produs sau un serviciu și sperăm că și clienții vor veni. 

Ne bazăm pe faptul că „dacă până acum a mers, va merge și de acum încolo”.

Ne comportăm de parcă nu mai există competiție, de parcă aceștia stau pe loc, de parcă nu pot veni și din locuri din care nu ne așteptăm.

Pentru multe companii, marketingul e fie o cheltuială, fie un moft făcut pentru ego-ul celor care se ocupă de el.

Și e trecut la cheltuieli pentru un motiv bun: nu aduce rezultate.

Când facem ceva, facem lucrurile după ureche.

Nu cunoaștem principiile fundamentale și ignorăm tehnicile moderne. 

Marketingul e fragmentat în diferite metode și roluri care nu lucrează împreună.

Nu avem nici un obiectiv, nici un mod de măsurare, nici o responsabilitate.

Nu știm de ce un anumit lucru a mers sau nu a mers.

De multe ori nu avem nici un raționament bun pentru care am făcut ceea ce am făcut. Facem marketing de dragul marketingului.

Pe lângă politică, fotbal și tenis, am devenit cu toții experți și în business.

Dar nimic nu se întâmplă într-o companie fără o vânzare.

Nu știm să vindem și să „ne vindem” și asta se vede în starea mediului de business și a societății în general.

Majoritatea afacerilor se zbat mai degrabă să supraviețuiască. Nici nu pot spera la siguranță, la o creștere sănătoasă și sustenabilă.

Rămân blocate pentru că nu au resursele să facă investițiile de care au nevoie.

Nu au bani pentru a atrage și forma talentul de care au nevoie.

Când lucrurile merg, merg din inerție, datorită muncii enorme din trecut.

Din cauza aceasta ne resemnăm și ne acceptăm soarta de locație pentru outsourcing, de sursă de mână de lucru ieftină.

În general suntem cei 10% care fac posibilă existența Top 90%.

Suntem în coada clasamentului la inovație, la tk la tk.

Cât de bine ne merge depinde mai mereu de alții.

România trebuie să învețe să și vândă

Avem resurse, energie și potențial enorme.

Credem că dacă românii învață cum să facă marketing corect, dacă învață cum să vândă, acesta va fi elementul declanșator care va debloca progresul în mediul de business și apoi și în cel social.

Vedem un viitor în care facem marketing mai profesionist. În care ținem cont de principii fundamentale și folosim strategii și instrumente moderne.

În care ne bazăm pe date, cercetare și experți. În care clientul e în centrul tuturor eforturilor.

În care cei care chiar au pus în practică dau mai departe din lecțiile învățate.

În care devenim o sursă de inspirație, în care inovăm și creăm ca țară.

O țară în care românii buni la ceea ce fac se întorc pentru că au la ce să contribuie.

În care vom avea o comunitate de marketeri și antreprenori care se ajută și provoacă reciproc pentru a fi mai buni.