Sprintul Din Tranșee · 8 săptămâni de implementare ghidată
Se închide miercuri, 29 iulie, 23:59 Intră în Sprint
Sprintul Din Tranșee · 8 săptămâni de implementare ghidată

Treci de la „sper că merge luna asta” la „știu de unde vin clienții”.

În 60 de zile construiești, ghidat, un sistem de marketing care îți aduce clienți previzibil. Și îl înțelegi destul cât să-l reglezi singur. Opt săptămâni în care pui mâna pe businessul tău, cu feedback în fiecare săptămână.

Oferta anunțată la finalul summitului Din Tranșee. Înscrierile se închid miercuri, 29 iulie, la 23:59.

Intră în Sprint

1990 RON (TVA inclus) · 20 de locuri · plată în 2-3 tranșe posibilă · factură pe firmă la checkout

Sau plătești în 3 tranșe a câte 667 RON →
4,9pe Google
98%recomandă pe Facebook
15.000+absolvenți SMARTERS Academy
11 anide marketing aplicat pe piața din România
01

Începe ziua de luni fără nodul din stomac.

Vezi și raportezi cifre care cresc. Când ceva scârțâie, știi unde să te uiți și ce să schimbi. Ai scăpat de așteptatul după algoritm. Tu decizi, și iese bine .

Iar peste câteva luni ești omul despre care se zice „ăsta chiar știe să facă marketing”. Adică omul care vede repede unde e problema și ce e de făcut.

Asta te așteaptă după Sprint.

02

De ce la alții merge, iar la tine iese altfel.

Informația despre ce să faci o găsești oriunde. Tactici ai la îndemână câte vrei. Unele chiar bune, multe gratis. Ce-ți lipsește sunt două lucruri: un plan potrivit pe businessul tău, și cineva cu experiență lângă tine când îl pui în practică, să te ajute să reglezi când ceva scârțâie sau nu funcționează conform așteptărilor.

Fără astea două, aduni încercări. De-aia vezi rezultatul la altcineva, încerci același lucru, și la tine iese altfel.

Tactica e rar de vină. Potrivirea pe situația ta și reglajul din mers fac diferența.

Aici primești ce-ți lipsea de fapt: cineva cu experiență se uită la marketingul tău și te ajută să ajustezi și adaptezi, până iese.

Un client de-al agenției a trecut de la 700.000 € la 3.000.000 € cifră de afaceri în 18 luni. Aceeași piață, același produs. S-a schimbat felul în care și-a făcut marketingul, pas cu pas. Așa lucrăm cu clienții agenției. În Sprint faci tu acele acțiuni, cu noi lângă tine.
03

De la „știu ce-ar trebui” la „îmi merge”, în 3 pași.

  1. Diagnoza.

    Ne uităm împreună unde se pierde creșterea la tine: poziționare, ofertă, canale, mesaj, conversie, ce faci cu clienții după ce vin. Pornim de la ce te ține pe loc, în loc de „hai să pornim reclame și vedem”. Pleci cu direcția: ce schimbi, în ce ordine.

  2. Strategia și ghidarea.

    Pentru fiecare pas din plan primești trainingul și materialele care îți arată cum se face, plus ghidare pe situația ta ca să alegi varianta care ți se potrivește. Îți punem opțiunile pe masă și te ajutăm să decizi. Tu alegi, planul rămâne al tău.

  3. Implementarea, cu feedback.

    Pui în practică pe businessul tău. Te întorci cu ce a ieșit, ne uităm la cifre, te ajutăm să reglezi. Repeți săptămâna următoare. Pas cu pas, până începe să aducă clienți și până îți intră în mână.

La capăt rămâi cu motorul tău de creștere: planul potrivit pe businessul tău, materialele, și schimbările care ți-au ieșit deja, puse cap la cap într-un proces pe care îl repeți și îl reglezi singur. L-ai construit tu, ghidat, așa că îl și înțelegi destul cât să-l duci mai departe.

Diagnoza îți dă direcția. Strategia și ghidarea îți dau planul. Implementarea cu feedback îl face să meargă. Scoți unul și te întorci de unde ai plecat.

Gândește-te la sprint ca având un antrenor. Nu joacă în locul tău. Îți construiește planul, te corectează din mers, și te împinge până câștigi tu. Tu ești pe teren, meritul e al tău.
04

Cum arată cele 8 săptămâni.

Începi cu diagnoza 1:1 (iulie-august).

Un apel video de jumătate de oră cu Toma, doar despre afacerea ta. Ne uităm la ce ai activ și pleci cu Planul tău de 14 zile, o pagină: prioritățile tale, în ordine, plus materialele de parcurs până în septembrie.

O dată pe săptămână, ședința live.

Aproximativ 60-90 de minute. Ne uităm la provocări, ce ați implementat, la cifre, și reglăm. Inima ședinței sunt hot seat-urile: 2-3 persoane cu situația lor pe masă.

Cum arată de obicei: vii cu contul de reclame care merge, dar sub așteptări. Săpăm împreună și descoperim că problema începe înaintea contului: poate oferta e formulată vag, poate lead-urile se răcesc pentru că follow-up-ul lipsește. Pleci cu lista de schimbări, în ordine, iar peste o săptămână vedem împreună cifrele.

Pui pe masă cât ești confortabil, iar datele sensibile se pot anonimiza. Și în săptămânile în care e businessul altcuiva pe masă, câștigi: vezi aceleași blocaje, în alt context, rezolvate cu voce tare. Suntem cel mult 20, așa că businessul tău ajunge pe masă de mai multe ori pe parcursul celor 8 ședințe.

Între ședințe, implementezi.

În ritmul tău, la tine. Când te blochezi, întrebi în grupul privat și primești răspuns de la noi sau de la ceilalți, fără să aștepți ședința următoare. Iar din traininguri și kituri parcurgi doar ce ține de pașii tăi. Fără maratoane de teorie.

05

Uite calendarul.

CândCe
Imediat după înscrierePrimești confirmarea și intri pe loc în SMARTERS+ (400+ lecții) și în înregistrările summitului. Ai cu ce să te apuci din prima zi.
Acum, până miercuri 29 iulie, 23:59Perioada de înscriere.
AugustDiagnoza ta 1:1 (30 de minute) și materialele de studiat. Restul verii te implici cât îți dorești.
Ultima săptămână din augustSesiunea 0, opțională: ne cunoaștem, setăm punctele de plecare și batem în cuie ziua și ora ședințelor.
Săptămâna cu 15 septembrieȘedința 1. Apoi câte o ședință pe săptămână, 8 în total.
Începutul lui noiembrieȘedința 8. Tragem linie, adunăm rezultatele, sărbătorim succesele.
DupăRămâi în comunitatea SMARTERS+ încă 10 luni, cu Q&A și coaching lunar.

Ziua și ora ședinței le stabilim împreună cu grupul: marți sau joi, la 14:00 sau la 18:00, cum va fi mai bine pentru voi. Toate ședințele se înregistrează, iar dacă pierzi una, poți trimite întrebările și primești răspunsul înregistrat. Rândul tău rămâne al tău.

06

Uite tot ce primești.

Miezul (ăsta e Sprintul)
Diagnoza de creștere 1:1~500 RON

30 de minute pe video, în august, doar tu și Toma, pe afacerea ta. Pleci cu Planul tău de 14 zile: primii pași, concreți, în ordine. Nu va mai fi niciun „habar n-am de unde să încep”.

Trainingurile strategice Din Tranșee~900 RON

Cinci traininguri pe temele mari ale sistemului, de la poziționare și ofertă până la cum transformi atenția în clienți. Fiecare temă vine cu variante pe tipul tău de business: ecom, local, servicii.

8 sesiuni de implementare ghidată~2000 RON

Ședințele săptămânale live descrise mai sus: aduci ce ai lucrat, ne uităm la cifre, reglăm împreună. Aici se face diferența dintre „am înțeles” și „îmi merge”.

Grupul privat al participanților~400 RON

Un chat doar cu cei 20 de oameni din serie și cu mentorii. Te blochezi miercuri, întrebi miercuri. Primești răspuns fără să aștepți ședința de peste o săptămână.

Peste el (bonusuri + incluse)
Kiturile de implementare Din Tranșee~500 RON

Șabloane și instrumente gata făcute: audit de canale, structuri de cont și de ofertă, fișe de lucru. Le completezi pe businessul tău, în loc să pornești de la foaie albă.

Kitul AI pentru marketing~500 RON

Prompturi și procese gata de folosit pentru cercetare, conținut, analiză și idei de campanii, plus acces extins la Smartie AI, asistentul nostru. Funcționează pe orice tip de business.

12 luni SMARTERS+1990 RON

Abonamentul nostru anual: 13+ cursuri complete de marketing, ce acoperă toate canalele principale, plus alte materiale și strategii. În total peste 100 de ore de conținut video practic.

Înregistrările summitului Din Tranșee97 RON

Toate prezentările din 23 iulie, cu cifre cu tot.

Q&A și coaching lunarinclus

După Sprint, apel lunar de întrebări și coaching cu comunitatea SMARTERS+. Rămâi în cameră și după cele 60 de zile.

Adunat: peste 6000 RON.

Prețul: 1990 RON, tot inclus.

Socoteala e simplă: abonamentul anual SMARTERS+ costă, singur, 1990 RON pe site, azi, și are zeci de membri. Sprintul include abonamentul pe 12 luni, așa că am pus prețul fix acolo. Plătești cât abonamentul, iar în fereastra asta diagnoza, cele 8 ședințe, trainingurile și kiturile intră ca bonus. Sau invers, le iei pe acestea și ai abonamentul extra, cum decizi tu 😛

Prinde unul din cele 20 de locuri
Preferi să plătești în 2-3 tranșe a câte 667 RON? →

După plată intri pe loc: confirmare, acces imediat la SMARTERS+ și la înregistrările summitului. În august te contactăm să stabilim diagnosticul ta 1:1.

07

Poți să nu faci nimic. Poți aștepta septembrie. Te costă mai mult și pierzi partea cea mai personală.

Îți punem ambele variante pe masă, decizi în cunoștință de cauză:

Acum, până miercuri 29 iulieDin septembrie
Preț, tot inclus1990 RON2490 RON
Diagnoza 1:1 + Planul de 14 zileInclusăS-a încheiat
Locul în grupȚi-l rezerviCe rămâne din cele 20
Restul pachetuluiIdenticIdentic

De ce doar 20 de locuri? Hot seat-urile funcționează doar în grup mic. E limita formatului, atât.

Garanție

Lucrăm până vezi rezultatul. Riscul e la noi.

Dacă în 60 de zile nu vezi o îmbunătățire măsurabilă în felul în care atragi clienți, lucrăm în continuare cu tine, gratuit, până o vezi.

Ai și 7 zile după înscriere să te răzgândești, fără întrebări. Chiar dacă te răzgândești, rămâi cu diagnoza, kiturile și înregistrările.

„Am luat abonamentul Smarters și am parcurs cursurile: FB Ads, email, copywriting. Am aplicat pe un cont cu 0 vânzări, iar după primele 2 zile au început să vină rezultatele.”
Branc Dumitru, recenzie Google (5★)

Avem o singură condiție: participi la ședințe și implementezi ce stabilim împreună.

09

E pentru tine? Dacă ai deja pe ce construi.

Sprintul e pentru tine dacă:

ai o afacere ori un proiect care vinde, o ofertă în piață, o pagină, o listă, campanii care rulează. Lucrezi in-house, pe cont propriu, sau e afacerea ta, iar creșterea e responsabilitatea ta.

Mai bine aștepți dacă:

ești chiar la început, fără un produs în piață pe care să aplici ce lucrăm. Sprintul are sens când ai deja ceva de îmbunătățit. Ne vedem când ai pe ce lucra, cu drag.

Pragul e „ai pe ce lucra”. Vechimea în marketing contează mai puțin.

09.5

Ce spun oamenii care au învățat cu noi.

„Cursul de copywriting m-a ajutat să scriu reclame care vând de 10 ori mai bine. Workshop-ul a fost foarte practic, axat pe durerile fiecărui participant.”
Ovidiu Stegari, Facebook
„Am urmat cursuri și de la alte agenții. Cele de la SMARTERS sunt mult peste. Pentru mine, marketing skills sunt life skills.”
Isabela Cvasa, Google (5★)
„Deși activez de câțiva ani în marketing, materialele de la SMARTERS mereu mi se par calitative.”
Marian Raul, Facebook
„Conținut actual și util, adaptat pieței din România.”
Sandra Bârcă, Facebook

Am lucrat cu afaceri din 18 industrii: HoReCa, medicină, IT, asigurări, producție, ecom, turism, fashion, beauty, sport și altele. Sunt șanse mari să fi trecut deja prin provocările cu care te confrunți tu acum.

10

Cine se uită la marketingul tău.

Toma Grozăvescu
Gazdă

Ședințele și diagnozele le ține Toma Grozăvescu, fondatorul SMARTERS. Face marketing pe piața din România din 2013 neoficial și 2015 oficial.

peste 40.000.000în vânzări generate pentru clienți
160+afaceri consultate
15.000+absolvenți ai academiei SMARTERS

Dincolo de aceste lucruri, Toma se pricepe la a găsi problema (colegii sunt de acord). Când mai face, o sesiune individuală de consultanță cu el costă 200-500€. Dar pentru că sunt sesiuni de grup în acest program, beneficiezi de mintea și strălucirea lui mult mai accesibil

11

Poate ai și tu una dintre aceste întrebări:

„Dar dacă n-am timp de 8 ședințe?”
Toate se înregistrează. Dacă pierzi live-ul, trimiți businessul spre analiză și primești răspunsul înregistrat. Rândul tău rămâne al tău.
„Dar dacă nu vreau să-mi vadă alții cifrele?”
Datele sensibile se anonimizează la cerere. Confidențialitatea în grup e regulă explicită. Pui pe masă cât ești confortabil.
„Nu e cam scump?”
O oră cu un consultant senior e undeva la 500 RON. Aici ai 8 săptămâni de implementare ghidată, diagnoza, trainingurile, kiturile, Kitul AI și un an de SMARTERS+. La 1990, adică fix prețul abonamentului SMARTERS+ singur. Merge și în 2-3 rate.
„De unde știu că merge la businessul meu?”
De-aia există diagnoza, ghidarea și garanția. Strategia se potrivește pe cazul tău, iar dacă îmbunătățirea întârzie, lucrăm gratuit până apare. Riscul e la noi.
„Merge pentru ecom / local / servicii?”
Da. Trainingurile și ghidarea se adaptează pe tipul tău de business. Tema de conversie, de exemplu, are variantă pentru fiecare.
„Dar dacă sunt prea junior? Sau prea senior?”
Pragul e „ai pe ce lucra”. Dacă ai ceva activ de pus pe masă la un hot seat, ești în plaja potrivită.
„Când sunt ședințele? Pot ajunge?”
Ziua și ora le stabilim împreună cu grupul, în sesiunea 0: marți sau joi, la 14:00 sau la 18:00. Toate se înregistrează, iar dacă pierzi una, trimiți businessul spre analiză. Rândul tău rămâne al tău.
„N-ar fi mai bine să mă înscriu în septembrie?”
Se poate, la 2490 și fără diagnoza din august. Grupul se formează acum, iar diagnozele se fac în august. Mai târziu e, sincer, mai prost: mai scump și fără partea cea mai personală.
„E vacanță, chiar acum să încep?”
În august ai doar diagnoza, 30 de minute, și de citit. Munca serioasă începe în septembrie, când toată lumea e înapoi. Restul verii rămâne al tău.
„E doar încă un curs?”
E implementare ghidată pe businessul tău, cu feedback în fiecare săptămână. Un curs îl lași pe raft. Aici lucrezi și reglezi până iese.
„Și după cele 60 de zile?”
Rămâi în comunitatea SMARTERS+ 12 luni, cu apeluri lunare de Q&A și coaching. Rămâi în cameră și după.
„Pot lua factură pe firmă?”
Da. Checkout-ul îți cere CUI-ul și factura vine pe firmă, automat.
12

Peste 60 de zile tot tu ești. Întrebarea e cum arată marketingul tău atunci.

Varianta unu: arată ca azi. Mai încerci o tactică, mai speri o lună, mai iei totul de la capăt.

Varianta doi: în noiembrie ai diagnoza făcută, opt ședințe de implementare în spate și un sistem care aduce clienți, construit de tine, cu noi lângă tine.

Amânarea are și ea un preț: din septembrie, Sprintul e 2490, iar diagnoza dispare din pachet. Până miercuri, 29 iulie, la 23:59, e 1990, cu tot cu diagnoză.

Dacă stai pe gânduri, două întrebări. Ai ceva activ de îmbunătățit: un business, reclame, o pagină, o listă? Vrei un om cu experiență care se uită la marketingul tău concret? Atunci ăsta e locul.

Sau plătești în 3 tranșe a câte 667 RON →

1990 RON, tot inclus · 20 de locuri · 7 zile să te răzgândești · riscul e la noi