Cum să scrii mai bine (pentru business)
Articol preluat și tradus de pe blogul lui Scott Adams.
Am trecut de la a fi un scriitor prost la unul bun după ce am participat la un curs de o zi de „business writing”. Nu mi-a venit să cred ce simplu a fost. Îți voi spune principalele trucuri aici ca să nu fii nevoit să pierzi o zi la un curs.
Scrisul pentru business e despre claritate și persuasiune. Tehnica principală este să păstrezi simplitatea. Scrisul simplu e persuasiv. Un argument bun în cinci propoziții va mișca mai multe persoane decât un argument strălucitor în 100 de propoziții. Nu te opune.
Simplu înseamnă să scapi de cuvintele în plus. Nu scrie „era foarte fericit” când poți să scrii „era fericit”. Crezi că acel „foarte” adaugă ceva. Nu face asta. Curăță-ți propozițiile.
Scrisul umoristic e asemănător cu cel pentru business. Trebuie să fie simplu. Principala diferență e în alegerea cuvintelor. Pentru umor nu zici „băutură” când poți spune „poșircă”.
Prima propoziție trebuie să captiveze cititorul. Du-te înapoi și citește prima propoziție din acest articol. Am rescris-o de o grămadă de ori. Te face curios. Aceasta este cheia.
Scrie propoziții scurte. Evită să pui mai multe idei într-o propoziție. Cititorii nu sunt așa deștepți cum îți închipui.
Învață cum creierele noastre organizează idei. Cititorii înțeleg „băiatul a lovit mingea” mai repede decât „mingea a fost lovită de băiat”. Ambele propoziții înseamnă același lucru, dar e mai ușor să ne imaginăm obiectul (băiatul) înaintea acțiunii (lovitura). Toate creierele funcționează în modul ăsta. (Observă că nu am spus „acesta este modul în care funcționează toate creierele”)
Asta este. Tocmai ai învățat 80% din regulile scrisului bun. Cu plăcere.
Scott
Citește și: Copywriting: ce înseamnă și cum să îl pui în practică prin cele 6 trepte spre succes
Comentarii