Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram ghid complet

Vrei să înveți cum să folosești hashtags pe Instagram și cum să îți faci o strategie care funcționează? 

Cauți informații ușor de înțeles, pe care să le pui în aplicare pentru a-ți face afacerea cunoscută în mod gratuit?

Ei bine, ai ajuns în locul potrivit!

Am scris un ghid complet despre cum să creezi o strategie de hashtaguri pentru afacerea ta, chiar dacă nu ai mai făcut acest lucru până acum!

De asemenea, vei învăța cum să alegi cele mai potrivite hashtaguri pentru compania ta și cum să le folosești pentru a atrage mai mulți clienți!

Sună bine?

Atunci hai să vedem ce vei învăța din acest articol:

  • Ce înseamnă hashtag?
  • De ce e important să folosești hashtaguri pe Instagram?
  • Cum creezi o strategie de hashtaguri pe Instagram în 5 pași
  • Cum ar trebui să folosești hashtagurile pe Instagram: sfaturi utile
  • BONUS: strategia de Instagram hashtags care îți va face viața mai ușoară

Începem? 

Ce înseamnă hashtag?

Un hashtag este o combinație de litere, numere și/sau emoji, prin care oamenii clasifică și etichetează conținutul postat pe diverse platforme, cum sunt Instagram sau Twitter.

Fiecare hashtag începe cu simbolul # și se referă la un anumit subiect.

De exemplu, o agenție imobiliară poate folosi hashtagurile #imobiliare și #casadevanzare, de fiecare dată când postează o proprietate pe profilul lor de Instagram.

Ca urmare, utilizatorii pot urmări aceste hashtaguri și pot descoperi afaceri, produse sau servicii noi, inclusiv afacerea ta.

Destul de tare, nu?

Acum hai să vedem de ce e important să ai o strategie de hashtaguri pe Instagram!

De ce e important să folosești hashtaguri pe Instagram?

Așa cum știi, hashtagurile sunt extrem de utile și de populare.

Acestea te pot ajuta să ajungi la oamenii potriviți, care sunt interesați de produsele sau serviciile tale.

De asemenea, prin hashtaguri… 

Poți face utilizatorii să interacționeze cu afacerea ta.

Și nu o spunem doar noi.

Statisticile arată că postările care conțin cel puțin un hashtag pe Instagram au, în medie, cu 12,6% mai multe interacțiuni (engagement) din partea utilizatorilor, decât postările care nu conțin hashtaguri.

Iar asta nu e tot.

În același timp, hashtagurile de pe Instagram te ajută să:

  • Îți faci afacerea cunoscută și să îți crești numărul de urmăritori

Cum?

Ei bine, pe Instagram… 

Oamenii pot descoperi afacerea ta atunci când urmăresc sau caută anumite hashtaguri. 

De exemplu, dacă tu folosești hashtagul #pizzanapoletana, utilizatorii care urmăresc sau caută acest hashtag… vor putea vedea postarea ta, chiar dacă nu ți-au dat follow.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Exemplu Hashtags

De asemenea, dacă un utilizator de pe Instagram apasă pe un hashtag, acesta poate vedea toate postările care includ hashtagul respectiv, inclusiv postările tale.

Ca urmare, atunci când folosești hashtaguri relavante pentru publicul tău țintă, îți faci afacerea cunoscută și îți crești numărul de urmăritori.

  • Atragi clienții potriviți

Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le ai atunci când folosești hashtaguri pe Instagram, este faptul că ajungi la oamenii potriviți.

Un utilizator care nu e interesat de un anumit subiect, produs sau serviciu, nu va urmări un hashtag referitor la acesta.

Din contră…

Oamenii urmăresc hashtagurile care au legătură cu lucrurile care le plac, cu cele pe care le caută sau cu cele de care sunt pasionați.

De exemplu, dacă vinzi parfumuri și faci postări pe Instagram care includ hashtaguri populare precum #parfum, #perfume, #fragrance sau #eaudeparfum…

Știi că persoanele care urmăresc aceste hashtaguri sunt interesate sau chiar pasionate de parfumuri și că pot vedea postările tale numaidecât!

  • Realizezi campanii și/sau evenimente virale

Nu în ultimul rând, cu ajutorul hashtagurilor, poți crea evenimente și campanii virale!

Cum?

Ei bine, pe Instagram poți crea hashtaguri personalizate pentru brandul, campania sau evenimentele tale, pe care utilizatorii le pot folosi mai departe. 

De exemplu, cei de la Cheerios au creat un concurs prin care încurajau oamenii să cumpere produsele lor, să găsească cerealele cu o inimă în interior și să posteze imagini cu acestea pe social media, folosind hashtagul #CheeriosHeartHuntSweepstakes.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags Cheerios

În acest fel, clienții aveau posibilitatea de a câștiga diferite premii, iar cei de la Cheerios se bucurau de mai multe vânzări și de publicitatea realizată în jurul acestei campanii simple și eficiente.

Apropo.

Dacă vrei să înveți strategiii de promovare care atrag atenția clienților tăi, ai aici un articol care îți va oferi câteva sfaturi utile!

Acum că am văzut de ce e important să folosești hashtaguri pe Instagram, hai să vedem cum poți crea o strategie pentru afacerea ta!

Cum creezi o strategie de hashtaguri pe Instagram în 5 pași

  1. Fă o cercetare

Primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a crea o strategie de hashtaguri pe Instagram este să realizezi o cercetare.

Mai exact, să verifici care sunt cele mai populare hashtaguri din domeniul tău și cum sunt folosite acestea.

Sfatul nostru este să urmărești conturile influencerilor relevanți pentru afacerea ta și a competitorilor tăi de pe Instagram.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Alina Ceușan Hashtags

Apoi, notează hashtagurile pe care le vezi, precum și modul în care aceștia le folosesc (la story, în descrierea postărilor, în comentarii, etc.).

Când ai terminat, ia-ți telefonul și accesează bara de căutare de pe Instagram.

Aici, introdu diferite cuvinte relevante pentru afacerea ta și selectează tab-ul „Tags”.

De exemplu, dacă ai o companie care organiează excursii și scrii cuvântul „travel” în bara de căutare, vei descoperi hashtaguri populare pe care oamenii le folosesc, cum ar fi: #traveltheworld, #travelandleisure și așa mai departe.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags Instagram

Acum, încearcă să cauți hashtaguri relevante folosind cuvinte diferite și notează-ți hashtagurile descoperite.

La final, descarcă o aplicație pentru a vedea cele mai folosite hashtaguri din domeniul tău. Îți recomandăm Tagify sau HashTags.

Acestea îți vor oferi idei noi și te vor ajuta să accesezi hashtaguri populare, din diverse categorii.

Când ai terminat, hai la următorul pas!

  1. Alege hashtagurile relevante pentru afacerea ta și fă-ți o listă 

Al doilea lucru pe care trebuie să îl faci este să stabilești care sunt hashtagurile importante pentru afacerea ta, din cele pe care le-ai găsit la pasul anterior.

De ce?

Ei bine, înainte de a face postări și de a încerca să ajungi la potențialii tăi clienți, trebuie să știi ce hashtaguri trebuie să folosești.

Aici, sfatul nostru este să îți faci o listă care să includă:

  •  Hashtaguri populare

Hashtagurile populare sunt cele care sunt folosite cel mai des, în cadrul postărilor de pe Instagram.

De exemplu, cele mai populare hashtaguri de pe Instagram în 2021 au fost:

  • #love (1.835B)
  • #instagood (1.150B)
  • #fashion (812.7M)
  • #photooftheday (797.3M)
  • #beautiful (661.0M)
  • #art (649.9M)
  • #photography (583.1M)
  • #happy (578.8M)
  • #picoftheday (570.8M)
  • #cute (569.1M)

Acum, selectează cele mai populare hashtaguri din domeniul tău și hai la următorul punct. 

  •  Hashtaguri de nișă

Spre deosebire de hashtagurile populare, pe care toată lumea le folosește…

Hashtagurile de nișă sunt specifice și au un număr mai mic de postări în care sunt folosite.

Cu toate acestea, ele te pot ajuta să ajungi direct la utilizatorii interesați de afacerea ta.

  •  Hashtaguri personalizate

Hashtagurile personalizate sunt hashtaguri noi, pe care le poți crea pentru afacerea ta și pentru diferite campanii sau evenimente organizate.

Aici, sfatul nostru este să creezi 2-3 hashtaguri generale pentru promovarea brandului tău, pe care le poți folosi împreună cu cele populare și cu cele de nișă.

Apoi, când organizezi un eveniment important sau o campanie de promovare, poți realiza câte un hashtag personalizat pentru fiecare.

  • Hashtaguri locale

Prin hashtaguri locale ne referim la hashtagurile în limba română sau la cele scrise în limba țării în care vinzi produsele sau serviciile afacerii tale, precum și la hashtagurile pentru orașe.

Acestea te pot ajuta să atragi clienții potriviți, dintr-o anumită zonă, cum ar fi acest exemplu din Timișoara:

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags Berarescu.ro

Dacă ai o afacere locală și vinzi produse doar în România, sfatul nostru este să cauți hashtagurile din domeniul tău folosind procedurile de mai sus și să îți faci o listă în limba română.

În acest fel, îți mărești șansele de a ajunge la potențialii tăi clienți și de a-i face să cumpere.

Când ai terminat, hai la următorul punct.

  1. Selectează numărul potrivit de hashtaguri și decide cum le vei folosi, în funcție de caz

Aici va trebui să decizi câte hashtaguri vei folosi și unde.

Așa cum știi deja, ai mai multe opțiuni:

  • În descrierea postărilor tale;
  • În comentariile postărilor tale;
  • În cadrul poveștilor;
  • În bio.

Hai să le luăm pe rând.

În privința descrierilor postărilor, decizia potrivită ar fi să incluzi setul tău de hashtaguri, sub această formă:

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags Smarters

În momentul în care folosești câteva puncte între textul postării tale și hashtagurile pe care le adaugi, te asiguri că atenția utilizatorilor este îndreptată spre text și spre ceea ce ai de spus… 

Și nu asupra hashtagurilor. 

Acestea sunt aici doar pentru a atrage potențiali clienți și pentru a-ți face afacerea cunoscută. Nu te ajută cu nimic dacă oamenii stau și citesc fiecare hashtag în parte.

Apoi, ai varianta de a adăuga hashtaguri sub forma unui comentariu, la fiecare postare.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags VW

Sfatul nostru este să testezi și această opțiune. 

În multe cazuri, interacțiunile utilizatorilor cu postările brandurilor care au făcut acest lucru, au crescut.

Și nu în ultimul rând… poți folosi hashtaguri în cadrul poveștilor (stories) și în descrierea paginii tale (bio), inclusiv hashtagurile brandului tău.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Hashtags Wpbeginner

Acestea te pot ajuta să atragi atenția oamenilor care te urmăresc și să promvezi produsele sau serviciile pe care le vinzi.

Așa că, folosește-le de fiecare dată când ai ocazia.

Acum…

În privința numărului de hashtaguri pe care ar trebui să le utilizezi la fiecare postare, studiile spun că numărul optim este de 11 hashtaguri per postare, chiar dacă cei de la Instagram îți permit să folosești chiar și 30.

De ce?

Ei bine, e important să rămâi la hashtagurile relevante pentru afacerea ta și să nu adaugi mai multe doar ca să umpli acel spațiu disponibil.

În acest fel, îți crești șansele de a obține un număr mai mare de interacțiuni și de a dobândi mai multă vizibilitate pe această platformă.

Pe de altă parte, în cazul postărilor pentru campanii sau evenimente, folosește un singur hashtag personalizat. 

Acesta va ajuta utilizatorii să înțeleagă despre ce e vorba și să recunoască campania ta numaidecât!

Acum, în cazul poveștilor pe care le publici zilnic, poți adăuga un număr de până la 10 hashtaguri. Încearcă să le alegi pe cele mai importante și să fii cât mai specific(ă).

Nu în ultimul rând, în secțiunea de bio sunt suficiente 1, maxim 2 hashtaguri ale brandului tău, dat fiind numărul limitat de caractere (150) pe care le poți introduce.

Notează-ți aceste lucruri și hai să trecem la ultimele puncte din această secțiune!

  1. Asigură-te că profilul afacerii tale este public

Înainte de a crea prima ta postare, asigură-te că profilul companiei tale e public.

De ce?

Ei bine, în acest fel, te asiguri că oamenii care nu urmăresc profilul afacerii tale, pot vedea postările pe care le publici… de oriunde, oricând.

Pentru a face acest lucru, accesează secțiunea de setări din contul businessului tău.

Apoi, apasă pe „Confidențialitate și securitate” și asigură-te că prima opțiune, „Cont privat”, NU este bifată.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Profilul Companiei Instagram

Asta a fost tot!

Acum…

  1. Creează prima ta postare

Ultimul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a-ți putea strategia în aplicare este să creezi prima ta postare, urmând pașii de mai sus.

Pune în aplicare tot ceea ce ai învățat și folosește hashtaguri populare, precum și hashtaguri de nișă sau locale, relevante pentru publicul tău țintă.

Acum, avem câteva sfaturi și practici care te vor ajuta să îți faci afacerea cunoscută și să atragi mai mulți clienți pe Instagram.

Nu te mai reținem mult… 

Așa că hai să vedem despre ce e vorba!

Cum ar trebui să folosești hashtagurile pe Instagram: sfaturi utile

Dacă vrei să faci postări eficiente, prin care să îți faci afacerea cunoscută…

Citește aceste sfaturi utile pe care ar trebui să le iei în considerare de fiecare dată când faci postări pentru Instagram:

  • Verifică hashtagurile pe care le folosești

Mai exact, urmărește hashtagurile de pe lista ta și vezi câte postări există pentru fiecare în parte și cât sunt de populare.

Scrie în bara de căutare de pe Instagram numele fiecărui hashtag de pe listă și apasă pe el.

Vei vedea butonul „Follow”.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Follow Hashtags

Apasă-l și începe să urmărești hashtagul respectiv, precum și postările în care acesta e inclus.

Apoi, uită-te la felul în care competitorii folosesc hashtagurile de pe lista ta. 

Acest lucru te va ajuta să înțelegi la ce reacționează oamenii și cum ar trebui să incluzi fiecare hashtag în strategia ta.

  • Testează diferite seturi de hashtaguri și vezi cum funcționează

Aici, ideea este să nu folosești același set de hashtaguri în fiecare postare, ci să testezi diferite seturi și variante.

În acest fel, poți vedea ce funcționează cel mai bine pentru afacerea ta și poți ajuta oamenii să descopere conținutul pe care îl postezi.

  • Accesează secțiunea de statistici pentru a vedea cum funcționează strategia ta de hashtaguri

Dacă intri în contul tău de business de pe Instagram, vei vedea că fiecare postare are o secțiune de statistici, chiar sub imaginea postată.

Pentru a vedea cum funcționează hashtagurile tale, apasă pe butonul de  statistici și urmărește numărul de afișări pe care le-ai obținuti.

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Statistici Instagram

În acest fel, vei vedea care e impactul hashtagurilor folosite și câte persoane au găsit postările tale, ca urmare a utilizării acestora.

  • Evită hashtagurile interzise sau pe cele raportate ca spam

Nu în ultimul rând, dacă vrei să atragi potențiali clienți și să te bucuri de încrederea lor… 

Evită hashtagurile care sunt marcate ca fiind interzise sau care au fost raportate ca spam de alți utilizatori.

Cum?

Ei bine, înainte de le adăuga pe lista ta, verifică-le.

Caută fiecare hashtag în parte și vezi dacă Instagram afișează acest mesaj:

Cum îți creezi strategia de hashtags pe Instagram: ghid complet
Verificare Hashtags

În cazul în care îl vezi, elimină hashtagul respectiv din lista ta. Acesta îți poate scădea reach-ul postărilor și îți poate afecta contul, pe termen lung.

Cam asta a fost tot.

Acum… avem o secțiune bonus pentru tine, care include o strategie de Instagram hashtags care va pune ordine în postările tale și care te va ajuta să obții mai mulți clienți!

Sună bine?

Să vedem despre ce vorba!

BONUS: strategia de Instagram hashtags care îți va face viața mai ușoară

Dacă nu știi de unde să începi și cum să îți creezi seturi de hashtaguri pentru postările tale…

Avem o strategie de Instagram hashtags care te va ajuta să obții mai multă expunere și să ajungi la cât mai mulți clienți!

Practic, e simplu. Pentru fiecare postare:

  • Alege 3-5 hashtaguri populare. Hashtagurile populare au între 300.000 și 1 milion de postări. Cele care depășesc 1 milion sunt, în general, irelevante pentru tine, deoarece există atât de mult conținut care le include, încât singurul lucru pe care îl vei atrage sunt… boții.
  • Selectează 3-5 hashtag-uri moderat populare. Acestea sunt hashtagurile care sunt incluse în 80.000-300.000 postări.
  • Alege 3-5 hashtaguri locale și/sau de nișă, referitoare la industria în care firma ta activează, la ceea ce caută oamenii și la produsele sau serviciile tale;
  • Include 1-2 hashtaguri personalizate, dacă e cazul.

Urmează această formulă și vei putea face postări eficiente, cât ai zice pește!

Ca și concluzie…

O strategie de hashtaguri pe Instagram te poate ajuta să îți crești afacerea și să obții mai multe vânzări, fără să petreci ore în șir în fața unui ecran, încercând să realizezi reclame care să atragă clienți.

Și nu, nu spunem că reclamele nu ar fi utile.

Însă prin folosirea unor hashtaguri eficiente, oamenii pot descoperi foarte ușor produsele sau serviciile pe care le vinzi, în mod gratuit.

Apoi, interacțiunile cu clienții tăi se pot schimba.

Cu puțină muncă, încrederea oamenilor în afacerea ta va crește.

Iar la final… 

Nu îți va rămâne decât să te bucuri de rezultate!

Acum, dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să îl distribui și prietenilor tăi.

Interesat de marketing?Intră gratuit în comunitate. Ai 10+ training-uri gratuite, noutăți săptămânal pe e-mail și posibilitatea de a adresa întrebări în forum și în comentarii la articole.Mă înscriu

Articole similare