Cum obții mai multe recenzii și dovezi sociale pentru afacerea ta
Știai că aproape 9 din 10 consumatori din întreaga lume (89%) citesc recenzii pe internet înainte de a cumpăra un produs? (Trustpilot, 2020)
Dacă ne întrebi pe noi, e o cifră uriașă.
Iar de ceva timp, recenziile au devenit o parte extrem de importantă pentru companiile de pretudindeni.
Tocmai din acest motiv, și nu numai…
Am scris un articol complet despre cum să obții mai multe recenzii și dovezi sociale pentru afacerea ta, chiar dacă nu ai experiență în domeniu!
În plus, am inclus informații prețioase despre aceste concepte și despre cum să răspunzi la recenziile negative, astfel încât să nu mai pierzi clienți.
Sună bine?
Atunci hai să vedem ce vei învăța din acest articol:
- Recenzii și dovezi sociale: ce înseamnă?
- 3 motive pentru care recenziile sunt importante pentru afacerea ta
- Cum obții mai multe recenzii pentru afacerea ta în 2022
- Bonus: cum răspunzi la recenziile negative + exemplu
Ce zici, începem?
Recenzii și dovezi sociale: ce înseamnă?
Așa cum poate știi deja…
Recenziile sunt opinii publice care reflectă experiența și părerile consumatorilor, ca urmare a achiziționării unui produs sau serviciu.
Și acum poate te întrebi: „ok, dar atunci ce înseamnă dovezi sociale și care e diferența dintre acestea și recenziile lăsate de clienți?”.
Ei bine, spre deosebire de recenzii…
Dovezile sociale se referă la un fenomen psihologic prin care consumatorii pot fi convinși să cumpere un anumit produs sau serviciu, ca urmare a influenței exercitate de alți oameni.
Mai exact, atunci când vorbim de dovezi sociale, ne referim la:
- Recenzii;
- Opiniile experților din anumite domenii;
- Comportamentul persoanelor celebre și/sau a influencerilor;
- Testimoniale;
- Acreditări și certificate;
- Articole de presă;
- Numărul de distribuiri de pe o anumită platformă de socializare;
- Recomandările prietenilor.
Pe scurt, aici e vorba de ideea conform căreia: „dacă oamenii din jurul meu fac un lucru, poate ar trebui să îl fac și eu”.
Și dacă e să fim sinceri…
Cu toții ne-am gândit măcar o dată să cumpărăm un produs (sau chiar l-am cumpărat), doar pentru că am văzut o persoană celebră sau un om apropiat, folosindu-l.
Aici, un exemplu bun sunt produsele și serviciile celor de la Apple.
Așa cum ai văzut, acestea se vând ca pâinea caldă!
De ce?
Ei bine, tocmai datorită unui cumul de dovezi sociale atât din mediul online, cât și din mediul offline.
De la testimoniale, acreditări și articole de presă… la recenziile și recomandările clienților de pretutindeni.
Destul de tare, nu?
Totodată, oamenii își doresc produsele celor de la Apple pentru imaginea pe care acestea o creează.
În fond, știi și tu cum gândește lumea: dacă ai produse de la Apple, înseamnă că ai mai mulți bani și că ești mai cool.
Acum…
Așa cum vezi, recenziile fac parte din fenomenul dovezilor sociale.
De aceea, e important să cunoști și să iei în considerare ambele concepte.
Dar hai să vedem de ce!
De ce e important să acorzi timp și răbdare acestor lucruri?
3 motive pentru care recenziile și dovezile sociale sunt importante pentru afacerea ta
În ultima vreme, oamenii citesc recenzii și caută dovezi, înainte de a cumpăra un produs sau un serviciu.
De aceea, e important să obții cât mai multe!
Fie că e vorba de testimoniale, recenzii sau părerile experților din domeniu…
Ai nevoie de toate aceste lucruri pentru a convinge oamenii să cumpere de la tine.
În plus, prin recenzii și dovezi sociale:
Te bucuri de mai multă vizibilitate
Fie că e vorba de poziția pe care o ocupă site-ul tău în motoarele de căutare sau de vizibilitatea profilului tău pe Google…
Recenziile te pot ajuta să îți scoți în evidență afacerea și produsele sau serviciile pe care le vinzi.
De exemplu, recenziile sunt foarte utile pentru SEO, în special pe Google.
Aici, algoritmul ia în considerare recenziile pe care le ai atunci când îți afișează site-ul în rezultatele căutărilor.
Potrivit unui studiu, recenziile online reprezintă 15,44% din factorii de clasare pentru cei de la Google.
Practic, cu cât ai mai multe recenzii, cu atât numele afacerii tale va apărea pe o poziție mai bună în motoarele de căutare.
Și asta nu e tot.
Un alt exemplu se referă la profilul afacerii tale din Google My Business.
Aici, oamenii pot vedea direct care e rating-ul companiei tale și ce păreri au alți clienți.
Ca urmare, aceste recenzii cresc vizibilitatea afacerii tale și te pot ajuta să atragi atenția potențialilor clienți.
Află mai multe despre ce e Google My Business și cum să îți faci un cont pentru afacerea ta, aici!
Și că tot vorbeam de clienți, hai să trecem la următorul punct!
Atragi clienți și obții mai multe vânzări
Prin recenzii și dovezi sociale poți obține mai mulți clienți.
Iar așa cum știi, mai mulți clienți înseamnă mai multe vânzări.
Recomandările oamenilor și dovezile sociale oferă credibilitate afacerii tale.
Le oferă potențialilor tăi clienți siguranță.
Spre exemplu, o persoană care ar vedea astfel de recenzii la un produs pe care și-l dorește…
Crezi că ar mai sta pe gânduri?
Probabil că nu.
Recenziile pozitive și dovezile sociale atrag întotdeauna mai mulți clienți și oferă oamenilor încredere în produsele sau serviciile pe care le vinzi.
Sporești încrederea oamenilor în afacerea ta
Cu cât ai mai multe dovezi și opinii reale de la clienții tăi…
Cu atât încrederea persoanelor care vor să cumpere un produs sau un serviciu de la tine, crește!
De exemplu, pe lângă recenziile pozitive pe care le primești…
Poți convinge oamenii să cumpere dacă le arăți câte persoane au mai achiziționat produsul sau serviciul respectiv înaintea lor:
Aici, e vorba de siguranță, încredere și garanțiile pe care le oferi potențialilor tăi clienți.
Ai prins ideea, nu?
Acum hai să vedem cum poți să obții mai multe recenzii și dovezi sociale, chiar dacă nu ai mai făcut acest lucru până acum.
Cum obții mai multe recenzii pentru afacerea ta în 2022
Până acum am vorbit de importanța recenziilor și a dovezilor sociale pentru compania ta.
Acum…
E momentul să vedem ce poți face pentru a atrage mai mulți clienți și pentru a obține mai multe recenzii pentru afacerea ta.
Hai să vedem despre ce e vorba!
Creează secțiuni de recenzii pentru afacerea ta
Indiferent de canalele de promovare pe care le folosești și de prezența companiei tale în mediul online, asigură-te că oamenii își pot scrie părerea peste tot.
Mai exact, aici ne referim la locațiile în care clienții tăi îți pot lăsa o recenzie.
Fie că e vorba de o platformă de e-commerce pe care o folosești, de secțiunea de recenzii de pe Facebook sau de profilul afacerii tale de pe Google…
E foarte important să creezi sau să activezi secțiuni în care clienții tăi să își poată scrie opinia.
De exemplu, dacă ai o pagină pe Facebook pentru afacerea ta, sfatul nostru este să activezi secțiunea de recenzii.
Poți face acest lucru accesând Setările paginii – Modele și file – Recenzii.
În acest fel, clienților tăi le va fi mult mai ușor să își spună părerea.
De asemenea, potențialii tăi clienți vor putea citi recenziile pe care le primești și vor putea lua o decizie informată.
Același lucru este valabil și pentru restul platformelor din mediul online care îți permit să ai o secțiune dedicată recenziilor, precum și pentru site-ul tău.
Dacă ai un magazin online și activezi în industria de e-commerce, recenziile sunt absolut esențiale.
Și apropo.
Acum, hai să trecem mai departe!
Cere-le clienților tăi să îți lase o recenzie în momentele cheie
De ce?
Ei bine, nu e foarte ușor să obții recenzii, iar afacerea ta are nevoie de ele.
Cu cât ai mai multe recenzii, cu atât îți crești șansele de a atrage mai mulți clienți.
Aici, e important să înțelegi că trebuie să le ceri clienților tăi să îți scrie o recenzie la momentul potrivit, în funcție de stadiul în care se află.
Mai exact, momentele potrivite pot fi atunci când oamenii:
- Folosesc produsul sau serviciul tău;
- Cumpără din nou de la tine;
- Te etichetează într-o postare pe rețelele de socializare;
- Petrec timp pe site-ul tău, căutând alte produse sau servicii;
- Te recomandă unui alt client.
Uite un exemplu de e-mail primit la 3 zile după ce clientul a realizat o achiziție:
Acestea sunt doar câteva exemple de situații în care clientul tău ar putea fi suficient de mulțumit încât să îți lase o recenzie pozitivă.
Aici, totul depinde de specificul produselor sau serviciilor tale.
Dacă e vorba de un serviciu precum Tazz By Emag, poți cere o recenzie imediat ce clientul a primit comanda.
În schimb, dacă e vorba de un curs pe care clientul îl parcurge în 2-3 săptămâni, va trebui să iei în considerare această durată și să ceri părerea acestuia după o perioadă mai lungă de timp.
Și acum poate te întrebi:
„Ok, dar cum fac asta? Cum le cer efectiv să îmi scrie părerea lor?”
Ei bine, printr-un simplu e-mail sau printr-un mesaj pe rețelele de socializare.
Spre exemplu, le poți trimite oamenilor un e-mail după fiecare achiziție și le poți cere să îți lase o recenzie.
Aici, nu adăuga foarte mult text, ci concentrează-te pe ceea ce e relevant.
Folosește un buton de chemare la acțiune clar și spune-le cât de mult contează părerea lor pentru tine.
De asemenea, e important să le spui clienților tăi cât durează să îți lase o recenzie.
Acest lucru le va oferi un motiv în plus să ia în considerare propunerea ta.
Asigură-te că oamenilor le este ușor să își scrie părerea
Așa cum vezi, nu e suficient doar să creezi spațiul necesar pentru a lăsa recenzii…
Ci trebuie să le oferi clienților tăi un mod cât mai simplu pentru a face acest lucru.
De exemplu, dacă un client face o achiziție, iar tu îi ceri să intre pe 3 pagini diferite sau să parcurgă mai mulți pași pentru a ajunge la secțiunea în care îți poate lăsa o recenzie, s-ar putea să te ignore.
De aceea, e important să le oferi clienților tăi o experiență cât mai facilă, prin care să îți poată scrie o recenzie, simplu și rapid.
Sfatul nostru este să testezi chiar tu tot procesul prin care trec clienții tăi, de la finalizarea achiziției și până la momentul în care li se cere să își scrie părerea.
Trimite-le un reminder
Știm că poate fi dificil să convingi oamenii să îți lase recenzii.
Tocmai de aceea, credem că ar trebui să le trimiți un reminder clienților tăi, la câteva zile de la data achiziției, în funcție de produsele sau de serviciile pe care le vinzi.
Așa cum spuneam și mai sus, anumite produse sau servicii sunt folosite pentru o perioadă mai lungă de timp, iar altele pot fi testate instant.
Odată ce ai decis la cât timp după achiziție le vei trimite un reminder, dacă nu ți-au lăsat deja o recenzie, treci la pasul următor.
Întreabă-i cum e produsul sau serviciul sau cum li se pare experiența de utilizare.
Arată-le că îți pasă și convinge-i să își spună părerea!
Scurt moment publicitar!
Vrei să testezi strategiile cu care am adus peste 40 de milioane de Euro în vânzări pentru afaceri mici și mijlocii?
Cere-le clienților tăi părerea într-un videoclip
Dacă ai prieteni care au cumpărat de la tine sau chiar fani ai brandului tău cu care comunici, cere-le să își spună părerea despre produsele sau serviciile tale într-un videoclip.
Pentru a face acest lucru, le poți cere să filmeze un videoclip scurt, cu camera telefonului sau îi poți invita la sediul tău, pentru a realiza un interviu sau un testimonial profesional.
Ai aici un exemplu care te poate inspira!
Acum, hai să trecem mai departe.
Oferă-le ceva în schimb!
Dacă vrei să îți motivezi clienții și să obții recenzii cât mai rapid, oferă-le un motiv în plus pentru care să își scrie opinia!
Fie că e vorba de o reducere la produsele sau serviciile tale sau efectiv de un cadou…
Folosește această strategie atunci când vrei să îți crești numărul de recenzii de pe o anumită platformă.
De exemplu, cei de la Gravolo au folosit această strategie recent, oferind clienților care îți scriu părerea un cod de reducere de 20%.
În plus, așa cum vezi, oferta lor are o valabilitate limitată.
Asta înseamnă că un client care dorește să beneficieze de această reducere, va acționa foarte rapid.
Răspunde la fiecare recenzie în parte
Indiferent de opinia clienților tăi, e important să răspunzi de fiecare dată.
Poți face acest lucru pentru a-i mulțumi persoanei respective pentru timpul acordat, precum și pentru lucrurile pe care le-a scris, chiar dacă recenzia este negativă.
În acest fel, creezi o relație de încredere cu clienții tăi, le arăți că îți pasă și îi poți face să te recomande sau să cumpere din nou.
Totodată, studiile spun că există o legătură directă între afacerile care răspund la toate recenziile pe care le primesc și ratingurile crescute ale acestora.
Acum, hai să continuăm cu încă două lucruri pe care ar trebui să le faci pentru a obține mai multe recenzii.
Folosește recenziile pozitive pentru a atrage mai mulți clienți
Ai primit mai multe recenzii pozitive pe site-ul tău?
Postează-le pe Facebook și pe Instagram!
Un client ți-a trimis un mesaj prin care îți mulțumește și îți laudă produsele sau serviciile?
Fă un printscreen și adaugă imaginea pe platformele de socializare.
Folosește-le în campaniile tale prin e-mail.
Adaugă-le pe landing page.
În acest fel, poți atrage mai mulți clienți și le poți arăta celor pe care îi ai, cât de mult contează opinia lor pentru tine.
Acum hai să vedem cum ar trebui să răspunzi la recenziile negative pe care le primești!
Bonus: cum răspunzi la recenziile negative + exemplu
Recenziile negative. Toată lumea le urăște.
De la clientul nervos care e nevoit să își expună problema în mediul online, la tine… Cel care te ocupi de un business.
Iar statisticile nu arată nici ele prea bine.
Conform acestora, clienții care au o experiență neplăcută cu un brand, sunt de 2-3 ori mai predispuși să scrie o recenzie negativă decât clienții care au avut o experiență pozitivă cu acesta.
Din acest motiv e important să știi cum să faci față unui client care îți lasă o recenzie negativă în mediul online.
Și da, se va întâmpla la un moment dat, chiar dacă ne dorim.
Așa că…
Hai să vedem cum poți răspunde recenziilor negative într-un mod elegant, astfel încât să nu mai pierzi clienți.
Am făcut o listă utilă pentru tine, care arată cam așa:
- În primul rând, mulțumește-i clientului pentru recenzie și cere-ți scuze pentru situația respectivă;
- Fii cât mai natural(ă). Nu răspunde cu un text care sună ca și cum ar fi fost scris de un robot. Fiecare om are câte o problemă diferită;
- Cere mai multe detalii și explică-i clientului tău că părerea lui contează foarte mult pentru tine;
- Oferă-i câteva sugestii prin care ați putea rezolva problema;
- Asigură-l că vei lua măsurile necesare și oferă-i un discount sau un cadou;
- Ține-l la curent cu schimbările pe care le-ai făcut;
- Oferă-i un mod prin care te poate contacta direct.
Uite aici un exemplu relevant, care te poate inspira:
„Salut, Cristian!
Îți mulțumim pentru această recenzie și dorim să ne cerem scuze pentru experiența neplăcută prin care ai trecut.
La Karen&con, ne mândrim cu produsele noastre și cu standardele de înaltă calitate la care intenționăm să le menținem.
De aceea, ne-ar plăcea să îndreptăm lucrurile cât mai curând posibil și să înlocuim produsul pe care l-ai primit, gratuit.
Totodată, îți oferim 20% reducere la următoare ta comandă, indiferent de suma cheltuită și de data la care vrei să o plasezi.
Te rugăm să ne trimiți detaliile comenzii tale la adresa de e-mail (adresă) sau să ne contactezi la numărul de telefon (număr).
Așteptăm cu nerăbdare să rezolvăm această situație!
Kevin Cost,
Director la Karen&con.”
În concluzie…
Recenziile și dovezile sociale sunt o parte extrem de importantă atât pentru afacerea ta, cât și pentru potențialii tăi clienți.
Cu cât obții mai multe recenzii, cu atât șansele tale de a câștiga încrederea oamenilor, cresc.
În timp, vei putea vinde mai mult.
Vei atrage mai mulți clienți, iar afacerea ta va crește.
Apoi, într-un final…vei vedea că a meritat!